Site icon Turatii

Renault Grand Scenic 1,5l dCi

Renault-Grand-Scenic 1,5l dCi Privilege

Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că Renault poate fi denumit inventatorul monovolumelor. Cum e şi firesc, Grand Scenic vine în piaţă cu o expertiză mai mult decât importantă, fiind spaţios, silenţios, modulabil şi atrăgător atât estetic cât şi financiar.

Cu performanţe decente, Grand Scenic în varianta de echipare Privilege, se doreşte un automobil de familie, cu 5 locuri (există şi varianta cu 7), comod şi ergonomic.

În buna tradiţie Renault, confortul cabinei şi modul cald în care te întâmpină, atât prin culori cât şi prin materiale, sunt elemente clare care trădează scopul precis al acestui vehicul: bunăstarea pasagerilor săi, de la şofer, până la cei mai mici membri ai unei familii.

Polivalenţa rămâne printre atuurile mărcii, ca atare Grand Scenic este foarte personalizabil, de la scaunele spate individuale care se pot scoate sau configura într-o grămadă de moduri, până la spaţiile de depozitare mari şi împrăştiate inteligent în interior.

În 5 filme HD am încercat să-mi expun părerea despre noul Grand Scenic 1,5l dCi şi, în ciuda motorului mic, trebuie să recunosc că sunt foarte încântat de acest vehicul. De altfel, din câte am observat documentându-mă puţin, acest automobil se menţine foarte dezirabil pentru cumpărători chiar şi în variantele sale anterioare, devenite acum second-hand.

Exit mobile version