Platforma de VW, comuna cu ID4, dar altfel, cu semnatura Ford? E ceva ce eu zic ca merita condus, pentru ca ai alta suspensie, alta directie, alt confort, alt comportament. Si, chiar si in varianta fara pompa de caldura, respectiv cea din test, consumul in conditii de iarna nu a fost exagerat. La clima din Romania, as recomanda totusi o pompa de caldura, schimba experienta, mai ales pe timp rece.
Oricum, masina s-a dovedit o mare surpriza pentru mine, in sensul bun, cu tot cu negativele aferente. Preluate de la VW sunt comenzile tactile de prin interior, nu neaparat cea mai eficienta si ergonomica optiune, arata bine, dar de multe ori dai comenzi gresit sau ti-e greu sa realizezi ce comanda ai dat, prin prisma modului de functionare haptic al sistemului.
Suspensie foarte buna, directie precisa, dinamica, inclusiv in modul Eco, consum rezonabil, comportament foarte bun in afara soselei, ceea ce gasesti destul de greu la vehicule electrice, e clar un model de luat in seama pentru cine cauta un SUV cu care poti iesi din confortul asfaltului.
Sincer, m-a impresionat si raza de bracaj, foarte mica, practic se manevreaza ca un vehicul de segment B, atat de usor se intoarce, nu are poate cel mai mare portbagaj dar per total are certe calitati, probabil va fi o optiune pentru multi, odata ce vor realiza ce potential are masina.
Inchei si va las cu filmele, cu expresia “nu scapati din vedere un Explorer daca sunteti in cautare de electrica”…
Recent Comments